Sidebar Ads

Superbacteria rezistenta la TOATE antibioticele, descoperita in premiera si in SUA. Scenariul negru de care se tem medicii


Cercetatorii au identificat in premiera o bacterie rezistenta si la cel mai puternic antibiotic, la o femeie din SUA. Oficialii din sistemul sanatatii trag un semnal de alarma in cazul care ar putea marca "inceputul sfarsitului pentru antibiotice."
Tulpina de bacterie a fost descoperita luna trecuta, in mostra de urina a unei femeie de 49 de ani, din Pennsylvania. Este vorba despre o tulpina de E-Coli rezistenta la Colistin, potrivit unui studiu publicat joi intr-o publicatie a Societatii Americane de Microbiologie, relateaza Washington Post.
Colistinul este un antibiotic folosit ca ultim remediu in cazul bacteriilor periculoase care ucid aproximativ 50% dintre persoanele infectate, asa cum este cazul Enterobacteriei rezistente la carbapenem, numita de cercetatori "bacteria de cosmar".
Oficialii din sanatate sustin ca, deocamdata, cazul din Pennsylvania nu este motiv de panica, intrucat infectia descoperita este tratabila cu alte antibiotice. Bacteria este insa purtatoare a genei mcr-1, care s-ar putea raspandi rapid la alte bacterii care sunt deja rezistente la majoritatea antibioticelor.
Este pentru prima data cand cerectatorii identifica o bacterie rezistenta la Colistin, in SUA. In noiembrie, cercetatorii britanici si cei din China au descoperit aceeasi tulpina la porci, in carnea cruda, precum si la un grup mic de chinezi. Iar la inceputul anului, aceasta a fost identificata si in Europa, Africa, America de Sud si Canada.
"Practic, ne indica faptul ca sfasitul antibioticelor nu e departe si ca s-ar putea ajunge in situatia in care vom avea pacienti la terapie intensiva sau pacienti cu infectii ale tractului urinar pentru care nu vom avea antibiotice", a declarat Tom Frider, directorul Centrului pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC).

"Am avut in grija pacienti cu boli pentru care nu exista medicamente. Este un sentiment de groaza si neputinta. Nu trebuie sa ajungem aici", a mai adaugat el.
Autoritatile incearca acum sa afle cum a contractat femeia din Penssylvania bacteria respectiva si investigheaza inclusiv daca a petrecut timp in spitale, dar si daca alti membri ai familiei sale sunt purtatori.
Pericolul este cu atat mai mare cu cat exista o posibilitate mare ca bacteria sa fie purtata si transmisa de carnea
"E posibil ca producatorii de carne sa fie in pericol. In China, unde pietele cu animale vii sunt in apropierea standurilor de macelarie, exista riscul ca bacteriile sa fie transmise de la animale la om. In SUA, unde mancarea este vidata in pachete sau congelatoare, altfel stau lucrurile", sustine Yohei Doi, medic in boli infectioase al Universitatii din Pittsburgh.
Medicii recomanda folosirea antibioticelor doar in cazurile in care e neaparat nevoie, tocmai pentru a limita aparitia si dezvoltarea bacteriilor rezistente.

Distribuie pe Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu